M-am lăsat de Politehnică

     Da, m-am lăsat de Politehnică, de Automatică și Calculatoare. Toți știm cât de renumită și căutată este această facultate în zilele noastre, însă nu este și ceea ce caut eu. De când am început am simțit că inima mea nu este acolo și era un chin pentru mine să mă forțez să învăț lucruri care nu mă atrag și de care nu îmi pasă cu adevărat. Am decis să renunț, în cele din urmă, după o lungă bătălie cu mine însămi și multe discuții cu familia și prietenii mei. Nu a fost ușor să dau cu piciorul unei facultăți care odată absolvită îți asigură un loc de muncă rapid și bine plătit, însă am făcut ceea ce simțeam că e corect pentru mine. Astfel,  m-am înscris la Universitatea Victor Babeș, Medicină, Nutriție și dietetică- locul în care aparțin.

     Prima întrebare care vine acum este: Atunci de ce ai mers de la bun început acolo dacă știai că nu o să îți placă?

     Nu am știut că nu o să îmi placă, nu am știut ce mă așteaptă și nu am știut ceea ce vreau să fac cu adevărat. Înainte de a începe studiile la AC știam doar că îmi place să mănânc sănătos și să fac sală, dar în inima mea eram nesigură că în viitor aș putea face o carieră din acestea. Toți în jurul meu susțineau faptul că viitor aparține calculatoarelor și tehnologiei, iar eu nu mă îndoiesc de asta. Însă odată cu trecerea timpului oamenii devin mai conștienți de nevoia lor de a se simți bine în pielea lor, de a trăi mai sănătos și de a fi mai atenți la obiceiurile lor de zi cu zi; deci nu este vorba doar de calculatoare în viitor, ci mai de grabă este vorba de evoluția umană din toate punctele de vedere, oamenii ajungând să dea o importantă deplină propriei lor persoane, încercând să găsească balanțe în viață pentru a trăi în armonie cu lumea și cu ei înșiși.

     Ceea ce încerc cu adevărat să scot în evidență este că trebuie să îți urmezi inima pentru a fi fericit. Căută ceea ce îți aduce bucurie, pace și împlinire în viață și urmează-ți visele. NICIODATĂ nu e prea târziu să o iei de la capăt. Nu lăsa să treacă timpul degeaba; caută-ți pasiunea, fii atent la lucrurile care te atrag, ele sunt chemarea ta, și crede în tine că vei reuși cu orice preț să îți atingi ținta. Nu va ușor să renunți la siguranța în care te afli acum, la zona ta de confort; construiește în tine forța de a merge înainte cu orice preț. Uneori trebuie să riști în viață pentru a-ți depăși limitele. Nu ezita și nu rămâne pe loc doar pentru că dorințele tale par greu, poate chiar imposibil de împlinit. Crede-mă, doar PAR. NIMIC nu e imposibil dacă ești hotărât întru-totul să lupți și să dai ce ai mai bun din tine pentru a câștiga. Singurul moment în care poți eșua este acela în care tu hotărăști să renunți. Ideea e că într-o zi toți vom muri. Timpul trece la fel pentru noi toți. Tu cum vrei să te simți înainte de a pleca din această lume? Cred că împlinit. Cred că fericit. Cred că vrei să fii mândru de viața pe care ai avut și de deciziile și riscurile pe care ți le-ai asumat.

     Nu am pierdut un an degeaba la Politehnică. Am folosit acel an pentru a mă descoperi pe mine, ceea ce sunt și ceea  ce vreau cu adevărat. Nu am pierdut timpul, ci am învățat să îmi ascult inima și să găsesc noi drumuri în viață care îmi aduc bucurii. Nu a fost o greșeală, a fost o lecție pe care trebuia să o parcurg pentru a deveni omul care sunt azi. Merg mai departe, orice ar fi, și oriunde duce drumul meu, știu că merg în direcția bună- spre viitor, spre noi lecții, noi aventuri, locuri, persoane, idei, sentimente; și toate au un singur scop: să mă facă să devin eu, un eu mai înțelept, mai experimentat, mai bun, mai pregătit, mai curajos, mai fericit, un eu mai mult.

2 răspunsuri la „M-am lăsat de Politehnică”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s